Matthew 26:57-68
Isus înaintea Sinedriului
(Mc. 14:53-65; Lc. 22:54-55, 63-71; Ioan 18:12-13, 19-24)
57Atunci, cei ce au pus mâna pe Isus L-au adus la Caiafa, marele preot, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. 58Petru L-a urmat de departe până la curtea marelui preot. Apoi a intrat înăuntru și s-a așezat împreună cu gărzile, ca să vadă care va fi sfârșitul.59Conducătorii preoților și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte, 60dar n-au găsit niciuna, deși veniseră mulți martori mincinoși.
La urmă, au venit doi 61care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și să-l reconstruiesc în trei zile»“.
62Marele preot s-a ridicat și L-a întrebat:
‒ Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?
63Dar Isus tăcea. ▼
Marele preot i-a zis:
‒ Te pun sub jurământ înaintea Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!
64Isus i-a răspuns:
‒ Tu ai spus-o! Dar vă spun mai mult decât atât că,
de acum încolo, Îl veți vedea pe Fiul Omului
șezând la dreapta Puterii
și venind pe norii cerului.
65Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele, zicând:
‒ A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia! 66Ce părere aveți?
Ei au răspuns, zicând:
‒ Merită să fie pedepsit cu moartea!
67Atunci L-au scuipat în față și L-au lovit. Unii L-au pălmuit, 68zicând: „Profețește-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“ ▼.
Copyright information for
RonNTR