‏ 1 Samuel 21:1-7

Fuga lui David la Nob

1David a venit la Nob, la preotul Ahimelek. Acesta i-a ieșit în întâmpinare tremurând și l-a întrebat:

‒ De ce ești singur și nu este nimeni cu tine?

2David i-a răspuns preotului Ahimelek:

‒ Regele mi-a încredințat o misiune, zicându-mi: „Nimeni să nu știe nimic despre misiunea în care te-am trimis și pe care ți-am încredințat-o“. Iar cu oamenii mei am hotărât un anume loc de întâlnire.
3Acum însă ce ai la îndemână? Dă-mi vreo cinci pâini sau ce vei găsi.

4Dar preotul i-a răspuns lui David, zicând:

‒ Nu am la îndemână pâine obișnuită. Pot să-ți dau doar pâine sfințită, însă numai dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei.

5David i-a răspuns preotului:

‒ Cu adevărat, femeile au fost ținute departe de noi în aceste trei zile, de când am plecat. Trupurile tinerilor ar fi fost sfinte, chiar dacă ar fi fost o misiune obișnuită. Cu cât mai sfinte vor fi astăzi trupurile lor?

6Atunci, preotul i-a dat pâine sfințită pentru că nu se afla acolo alt fel de pâine decât pâinea prezentării, care fusese luată dinaintea Domnului și înlocuită cu pâine caldă în ziua în care o luaseră pe cealaltă.

7În acea zi se afla acolo, închis înaintea Domnului, unul dintre slujitorii lui Saul, edomitul Doeg, conducătorul păstorilor lui Saul.

Copyright information for RonNTR
The selected Bible will not be clickable as it does not support the Vocabulary feature. The vocabulary is available by hovering over the verse number.