‏ Luke 9

Trimiterea celor doisprezece

(Mt. 10:9-14; Mc. 6:7-13)

1 Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere și autoritate peste toți demonii, precum și peste boli, ca să le vindece, 2și i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei neputincioși.

3El le-a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, și să nu aveți două cămăși. 4În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. 5Și oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor“.

6Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni.

Confuzia lui Irod despre Isus

(Mt. 14:1-2; Mc. 6:14-16)

7Tetrarhul Irod a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. 8Alții ziceau că s-a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. 9Dar Irod a zis: „Pe Ioan l-am decapitat. Deci, Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“. Și încerca să-L vadă.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

(Mt. 14:13-21; Mc. 6:32-44; Ioan 6:1-13)

10Când s-au întors, apostolii I-au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i-a luat deoparte și s-au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. 11Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L-au urmat. El le-a primit bine, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.

12Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis:

‒ Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într-un loc pustiu.

 13Însă El le-a zis:

‒ Dați-le voi să mănânce!

Ei I-au răspuns:

‒ N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!

 14Căci erau aproape cinci mii de bărbați.

Isus le-a zis ucenicilor Săi:

‒ Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci!

 15Ei au făcut întocmai – i-au pus pe toți să se așeze. 16Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea mulțimii. 17Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și s-au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.

Mărturisirea de credință a lui Petru

(Mt. 16:13-16; Mc. 8:27-29)

18Într-o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat, zicând:

‒ Cine zic mulțimile că sunt Eu?

 19Ei, răspunzând, au zis:

‒ Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime.

 20El le-a zis:

‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?

Petru, răspunzând, a zis:

‒ Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!

Isus își prevestește moartea și învierea

(Mt. 16:21-23; Mc. 8:31-33)

21Însă Isus le-a atras atenția și le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22zicând:

‒ Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de conducătorii preoților și de cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

Prețul uceniciei

(Mt. 16:24-28; Mc. 8:34–9:1)

23Apoi le-a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va salva. 25Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuși? 26Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. 27Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu“.

Schimbarea la față

(Mt. 17:1-13; Mc. 9:2-13)

28Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. 29În timp ce Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. 30Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, 31care se arătaseră în glorie. Ei vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o ducă la îndeplinire în Ierusalim. 32Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar, când s-au trezit bine, au văzut gloria Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. Nu știa ce zice.

34În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i-a acoperit. Când au intrat în nor, s-au înspăimântat. 35Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L-am ales! De El să ascultați!“.

36Când s-a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n-au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră.

Vindecarea unui băiat demonizat

(Mt. 17:14-19; Mc. 9:14-29)

37În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L-a întâmpinat pe Isus.

38Și iată că un bărbat din mulțime a strigat:

‒ Învățătorule, Te rog să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! 39Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Acel duh îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându-l zdrobit! 40I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut.

41Isus, răspunzând, a zis:

‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu-l aici pe fiul tău!

 42Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l-a trântit la pământ și l-a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. 43Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 17:22-23; Mc. 9:30-32)

Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le-a zis ucenicilor Săi: 44„Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor“. 45Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să-L întrebe cu privire la aceste cuvinte.

Cine este cel mai mare?

(Mt. 18:1-5; Mc. 9:33-37)

46Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei.

47Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l-a pus să stea lângă El 48și le-a zis:

‒ Oricine îl primește, în Numele Meu, pe acest copilaș pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare.

De partea lui Isus

(Mc. 9:38-40)

49Atunci Ioan, răspunzând, a zis:

‒ Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urmează.

 50Dar Isus i-a zis:

‒ Nu-l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră.

Opoziție din partea samaritenilor

51Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la Cer, Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. 52A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ▼
▼Populație de rasă amestecată, rezultată în urma căsătoriilor dintre israeliții rămași după deportarea asiriană (722 î.Cr.) și populațiile aduse din alte părți de către asirieni (2 Regi 17:24). În timpul lui Isus, între iudei și samariteni exista o foarte mare ostilitate (vezi Ioan 4:9).
 ca să facă pregătirile pentru El. 53Dar aceștia nu L-au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim.

54Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis:

‒ Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i ardă, cum a făcut Ilie?

 55Însă Isus, întorcându-Se, i-a mustrat și a zis:

‒ Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56Căci Fiul Omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască!

Apoi au plecat într-un alt sat.

Costurile uceniciei

(Mt. 8:19-22)

57În timp ce mergeau pe drum, cineva I-a zis:

‒ Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!

 58Însă Isus i-a spus:

‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.

 59Altuia i-a zis:

‒ Urmează-Mă!

Dar acela I-a răspuns:

‒ Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să-l înmormântez pe tatăl meu.

 60Dar Isus i-a zis:

‒ Lasă morții să-și înmormânteze morții, iar tu du-te și vestește Împărăția lui Dumnezeu!

 61Un altul a zis:

‒ Te voi urma, Doamne, însă dă-mi voie mai întâi să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!

 62Dar Isus i-a răspuns:

‒ Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!
Copyright information for RonNTR