Jeremiah 25
Șaptezeci de ani de exil
1Cuvântul spus lui Ieremia cu privire la tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda. Era totodată primul an al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. 2Ieremia, profetul, a vorbit întregului popor al lui Iuda și tuturor locuitorilor Ierusalimului și le-a zis: 3„Timp de douăzeci și trei de ani, din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, și până în ziua aceasta, Cuvântul Domnului mi-a vorbit, iar eu vi l-am vestit mereu dimineața, dar voi n-ați ascultat.4 Domnul i-a trimis la voi pe toți slujitorii Săi, profeții. I-a trimis mereu dimineața, dar voi n-ați ascultat; nu v-ați plecat urechea ca să ascultați. 5Ei au zis: «Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea și de la răutatea faptelor voastre și, astfel, veți putea rămâne în țara pe care Domnul v-a dat-o vouă și strămoșilor voștri, din veșnicie în veșnicie. 6Nu vă duceți după alți dumnezei ca să le slujiți și să vă închinați înaintea lor. Nu Mă mâniați prin lucrarea mâinilor voastre și, astfel, nu vă voi face nimic rău»“.
7„Dar voi nu M-ați ascultat“, zice Domnul, „ci, prin lucrarea mâinilor voastre, M-ați provocat la mânie și v-ați făcut rău vouă înșivă“.
8De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor: „Pentru că nu ați ascultat de cuvintele Mele, 9iată, voi strânge toate clanurile din nord“, zice Domnul, „și pe slujitorul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și îi voi aduce împotriva acestei țări, împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor națiunilor de jur împrejur. Le voi da să fie nimicite și le voi face un motiv de groază, de fluierat și o ruină veșnică. 10Voi face să le piară strigătele de bucurie și strigătele de veselie, glasul mirelui și al miresei, zgomotul râșniței și lumina candelei. 11Toată țara aceasta va deveni un loc pustiu și îngrozitor și toate națiunile acestea vor sluji împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani.
12Dar, când se vor împlini cei șaptezeci de ani, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și națiunea lui, țara caldeenilor, pentru nelegiuirea lor“, zice Domnul. „O voi preface în niște ruine veșnice. 13Voi aduce peste ea toate lucrurile pe care le-am rostit împotriva ei, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a fost profețit de Ieremia împotriva tuturor națiunilor. 14Căci ei vor fi înrobiți de multe națiuni și de regi puternici. Le voi răsplăti potrivit cu faptele și lucrarea mâinilor lor“.
Paharul mâniei Domnului
15Așa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest pahar plin cu vinul mâniei Mele și dă-l să fie băut de toate națiunile la care te trimit. 16Când îl vor bea, vor ameți și vor fi ca niște nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite printre ei“.17Eu am luat paharul din mâna Domnului, ca să le dau să bea tuturor națiunilor la care m-a trimis Domnul: 18Ierusalimului și cetăților lui Iuda, regilor și conducătorilor lui, ca să le prefacă în ruină, într-un motiv de groază, de fluierat și de blestem, ca în ziua aceasta; 19lui Faraon, regele Egiptului, slujitorilor lui, conducătorilor lui, întregului său popor 20și întregului amestec de popoare de acolo, tuturor regilor țării Uț, tuturor regilor filistenilor – cei ai Așchelonului, ai Gazei, ai Ekronului și ai rămășiței Așdodului – 21Edomului, Moabului și fiilor lui Amon; 22tuturor regilor Tyrului și Sidonului, regilor țărmurilor de dincolo de mare; 23Dedanului, Temei, Buzului și tuturor celor ce își rad colțurile bărbii; 24tuturor regilor Arabiei și tuturor regilor amestecului de popoare care locuiesc în deșert; 25tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului și Mediei; 26tuturor regilor din nord, de aproape și de departe, și unora și altora, tuturor regatelor de pe fața pământului. După ei va bea și împăratul Șeșakului.
27„Să le spui: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Beți și îmbătați-vă, vomitați și cădeți, apoi să nu vă mai ridicați, din cauza sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!’ 28Dacă vor refuza să ia paharul din mâna ta și să-l bea, să le spui că așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Sigur îl veți bea! 29Căci iată, încep să aduc nenorocirea chiar în cetatea peste care este chemat Numele Meu! Și voi să rămâneți nepedepsiți? Nu veți rămâne nepedepsiți, căci voi chema sabia împotriva tuturor locuitorilor pământului, zice Domnul Oștirilor’».
30Iar tu, profețește împotriva lor toate aceste cuvinte și spune-le:
«Domnul va răcni de pe înălțimi,
va face să-I răsune glasul
din Lăcașul Său cel sfânt
și va răcni puternic împotriva Locuinței Sale.
Va striga împotriva tuturor locuitorilor pământului
asemenea celor ce calcă strugurii în picioare.
31Vuietul va ajunge până la capătul pământului,
căci Domnul Se ceartă cu națiunile;
El intră la judecată cu orice om
și-i dă pe cei răi pradă sabiei»“,
zice Domnul.
32Așa vorbește Domnul Oștirilor:
„Iată, nenorocirea se răspândește
de la o națiune la alta,
și de la capătul pământului
se ridică o mare furtună“.
33În ziua aceea, cei pe care-i va ucide Domnul vor fi peste tot, de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici îngropați, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului.
34Gemeți, păstori, și strigați!
Tăvăliți-vă în cenușă,
voi, cei măreți ai turmei!
Căci a venit ziua să fiți înjunghiați;
veți zăcea împrăștiați și căzuți
asemenea cioburilor unui vas prețios.
35Nu mai este niciun adăpost pentru păstori,
niciun loc de refugiu pentru cei măreți ai turmei!
36Se aude strigătul păstorilor
și geamătul celor măreți ai turmei,
căci Domnul le distruge pășunea.
37Adăposturile lor liniștite sunt devastate
de mânia Domnului.
38El Și-a părăsit vizuina ca un pui de leu.
Astfel, țara a devenit un deșert
din cauza sabiei asupritorului
și a mâniei aprinse a Domnului.
Copyright information for
RonNTR
Welcome to STEP Bible
A simplified search is now available!Here are the frequently asked questions:
How do I read passages in Bibles?
- How do I look up a passage?
- How do I see three Bibles at once?
- How do I find a parallel gospel passage?
- How do I follow a Bible reading plan?
- How do I also see a commentary?
1) Click the Resource icon.
2) Click the resource for parallel gospel passage
2) Click the resource for parallel gospel passage
1) Click the Resource icon.
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
1) Click the Bible button.
2) Click on Commentaries
2) Click on Commentaries
How do I find words and phrases?
- How do I find words or topics?
- How do I search only some books in the Bible?
- How do I find a Greek or Hebrew word?
- How do I find a word only where it relates to a topic?
- How do I find more about search?
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word

2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
How do I do a word study?
- What information can I find about a word?
- Meaning: how the word is used throughout the Bible
- Dictionary: academic details about the word
- Related words: similar in meaning or origin
- Grammar: (only available for some Bibles)
- Why do only some Bibles have clickable words?
- What does “~20x” or “Frequency” mean?
- Why do some words have dropdown next to the frequency number?
- Where do I find the maps?
- How do I get the word frequency for a chapter or a book?
When you click on a word, the detailed lexicon opens with:
'Vocabulary' Bibles link the translation to Greek & Hebrew. So far, only some Bibles have this vocabulary feature. They are shown in the Bible select screen with the letter 'V'.
It is the number of occurrences of a word in the Bible. Click on it to see them all in the selected Bible(s).
This reveals different forms for some words and names. These details are often interesting to scholars, eg the word 'beginning' in Genesis.
Video guide
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
Video guide
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
How do I find more information on original languages?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew transliteration for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for a verse?
- How can I view multiple Bibles together as an Interlinear?
- How do I see the various versions of the Greek OT?
- How do I display the color-coded grammar?
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.

3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".

1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
Video guides
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.

2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.

© STEPBible - 2024